Creșteri așteptate ale dobânzilor la depozitele în lei









Dacă ROBOR se va menține la un nivel
crescut, băncile vor majora dobânzile la depozitele în lei,
estimează economiști ai unor bănci comerciale.

lei bancnote bani -agerpres - 17 august 2015

Foto: Agerpres

Băncile vor ajunge să majoreze dobânzile
plătite la depozitele în lei, în anumite condiții, a declarat
vineri pentru Digi24.ro Ionuț Dumitru, economist șef al unei
bănci comerciale și șef al Consiliului Fiscal.

Atât timp cât instituțiile bancare își
achită reciproc dobânzi în creștere atunci când au nevoie de
lichidități, de ce nu au retribui mai bine banii depuși de
români în depozite? Ionuț Dumitru spune că totul depinde de
evoluția ROBOR. ”Fără îndoială că și dobânzile de pozite vor
crește. Când și cu cât nu se știe acum. Important este ce se
întâmplă cu ROBOR. Acesta trebuie să se stabilizeze, după ce a
crescut foarte repede câteva zile”, spune el.

Dumitru spune că se așteaptă pentru
săptămâna viitoare o decizie de politică monetară a BNR. ”Mai
vedem după aceea ce se întâmplă. Dacă crește și peste trei zile
scade, e o discuție diferită”, spune el.


Dealtfel nici dobânzile la credite nu cresc
instantaneu odată cu majorarea ROBOR ci doar de două sau patru
ori pe an când se restează dobânda. Contractele de creditare
prevăd calcularea dobânzilor finale în funcție de nivelul
trimestrial sau semestrial al ROBOR, înregistrat la finele
fiecărui trimestru sau, respectiv, semestru al anului.

În prezent dobânzile de depozitele
constituite pentru trei luni depășesc la majoritatea băncilor
doar cu puțin nivelul de 1%, în cazul plății dobânzii la
expirarea termenului. Acest nivel este aproximativ egal cu cel
al inflației ceea ce semnifică că depuși în bancă leii mai
degravă aduc pierdere decât câștig.


Lasă un răspuns