Schengen-ul militar. De ce a devenit subiect tabu în România?









Ce ar presupune crearea unui spaţiu Schengen militar,
de ce şi de când se discută despre un asemenea proiect,
dar şi ce păreri au statele aliate, ori cum şi-a
manifestat Rusia interesul pentru acest subiect, până
acum?

La sfârşitul săptămânii s-a iscat o mare controversă pe plan
intern, după ce ministrul Apărării, Mihai Fifior, a fost citat
de presă spunând că în Guvernul din care face parte s-a
discutat despre aşa-numitul Schengen militar. Intervenţia
oficialului român avusese loc în cadrul Comisiei de
Apărare și Securitate a Adunării Parlamentare NATO, organizată
la Bucureşti. 

La scurt timp, însă, un comunicat MApN nega sec informaţia:
„Infirmăm categoric ideea lansată în spațiul public potrivit
căreia, în cadrul Guvernului României, s-a luat în discuție
ideea de formare a unui spațiu Schengen militar”, se arată în
textul remis de Biroul de presă al ministerului.

Acum, ceea ce e cât se poate de clar e faptul că şi ministrul
Fifor, şi Ministerul Apărării, şi Agerpres (care a difuzat în
primă instanţă ştirea) au dat vina pe traducerea proastă făcută
de translator, mutând astfel responsabilitatea în ograda
organizatorului, adică la Senat. Toate detaliile privind
conţinutul, rectificările şi cronologia pot fi
consultate AICI.


Pentru a înţelege mai bine ce a generat, totuşi, o asemenea
desfăşurare de energii pe un subiect altfel puţin familiar
publicului larg, se poate începe prin a lua temperatura în
mediile ceva mai ermetice ale strategilor politico-militari din
cele mai variate cancelarii.

Argumentul generalului Hodges

De remarcat, înainte de toate, titulatura prietenoasă, din
punct de vedere intuitiv, a acestui concept. 

În toamna lui 2015, la Varşovia, generalul Ben Hodges,
comandantul forţelor SUA în Europa, arăta că, în ciuda
numeroaselor focare complicate de pe glob (de exemplu conflicte
precum cel din Siria), Washingtonul nu se va lăsa distras de la
războiul din Ucraina. Trecuse, la vremea respectivă, un an şi
jumătate de când criza atinsese punctul culminant prin
modificarea graniţelor europene – anexarea Crimeei de către
Rusia. 

Dar, sublinia generalul, NATO şi armata SUA se confruntă
cu o mare problemă: mobilitatea trupelor şi a
echipamentelor militare pe continent.

Cauza? Numeroasele frontiere geografice generează, la rându-le,
şi mai multe bariere de o altă natură – birocratică,
procedurală, etc. O situaţie absurdă, potrivit descirerii
făcute de gen. Hodges, un mediu în care e mai uşor să muţi
refugiaţii dintr-un loc în altul decât să deplasezi convoaiele
militare din punctul A în punctul B.

Iată, deci, fondul pe care s-a grefat soluţia indicată de
comandantul forţelor SUA în Europa: Dacă se doreşte ca forţa de
reacţie a NATO să fie eficientă, atunci e momentul
ca actualul cadru să fie modificat, în direcţia creării
unei zone militare Schengen. Detalii AICI.

Cum s-a pus problema

Conceptul, deşi încă neconcretizat, nu a rămas fără ecouri.
De-a lungul timpului, gen. Ben Hodges a mai
reluat ideea, inclusiv când s-a aflat în România
. La
sfârşitul lunii iulie, prezent la exerciţiul Saber
Guardian, spunea textual:  „Avem mai mult ca
niciodată nevoie de o zonă militară Schengen, care să permită
convoaielor militare să se deplaseze prin Europa la fel de
repede ca migranţii. Acum nu se întâmplă asta”.

Pe plan internaţional, semnale publice similare au fost date şi
de la alte paliere.

„Trebuie să ne putem deplasa rapid spre orice colţ în care
există o ameninţare”, spunea ministrul olandez
al Apărării
. Totodată, adresându-se deopotrivă
secretarului general al NATO şi Înaltului reprezentant pentru
politică externă al Uniunii Europene, oficialul olandez
observa
: „Alianţa are expertiza şi experienţa în
materie de transport militar, iar UE are competenţe în domeniul
vamal şi al transportului de substanţe
periculoase”.  

„Este o problemă azi că spaţiul Schengen militar lipseşte.
Mutarea trupelor şi a echipamentului dintr-o ţară membră UE în
alta este destul de complicată şi necesită mult timp. Poate
dura cateva zile, daca nu chiar săptămâni”, explica, acum în calitate
de raportor al Parlamentului European, şi fostul ministru de
Externe al Estoniei, Urmas Paet
.

Idee sprijinită şi de Lituania.

În cazul României, cea mai proaspătă poziţie exprimată la nivel
oficial vine de la ministrul Apărării: „Nu vom discuta despre
un Schengen militar în afara agendei Schengen a României”,
declara zilele trecute Mihai Fifor. 

Pedalele emoţionale pe care le apasă propaganda rusă

După cum arăta la un moment dat Deutsche Welle, ceea
ce s-ar avea practic în vedere ar fi introducerea
unui formular standard pe care să-l folosească toate
statele aliate, în scopul acordării rapide a permisului pentru
transportul militar. Cu toate că schimbările aduse de un
asemenea mecanism ar fi semnificative, şi la nivel militar, dar
şi politic, suporterii acestui proiect rămân realişti.

Sigur, admit aceştia, nu se va putea egala viteza cu
care-şi mută Putin trupele de-a lungul şi de-a latul vastului
teritoriu al Rusiei, dar cert e că NATO îşi va putea deplasa
convoaiele mai rapid decât o face în prezent. Detalii AICI.

Ei, acum că am pomenit Rusia, e interesant de verificat cât de
interesată este Moscova de acest proiect. Iar concluzia, până
acum, ar fi că este extrem de interesată, dar nu de reuşita, ci
de eşecul acestuia.

În ultimele luni, canalele media create de Kremlin pentru a-şi
face plăcută doctrina în rândul publicului occidental, pentru a
influenţa,  ori genera unele tendinţe în acest spaţiu, au
acordat o atenţie semnificativă subiectului. 

Sputnik, unul din braţele propagandei ruse, dă poveştii o
dezvoltare menită să creeze, de pildă, dubii, eventual panică
printre europeni. Abordarea mizează pe inducerea unui
antagonsim Europa-SUA (ceva mai uşor de activat în Vest decât
în Est) şi, dat fiind că la mijloc e un continent care a fost
martorul atâtor războaie de independenţă, pe clasica temă
a… suveranităţii.

Unul din titluri spune totul: „Schengenul militar: Cea mai
uşoară cale de a ceda Pentagonului suveranitatea europeană”.
Idee, de altfel, reîncălzită şi de RT, celălalt braţ media al
PR-ului strategic al regimului Putin.

În schimb, alte materiale răsucesc cheia spaimelor, manevrând
fantome ale primei jumătăţi de secolul XX: Văzând atâţia
militari şi vehicule blindate pe străzi, mulţi europeni vor
asocia priveliştea cu dictaturile militare şi infamele ocupaţii
străine din deceniile trecute.

Ce văd şi ce nu văd ochii „jurnaliştilor” şi „analiştilor” lui
Putin

Era de aşteptat ca o sporire a mobilităţii a trupelor NATO şi
americane pe continentul european să nu fie primită cu căldură
de ofensivul regim Putin.

Totuşi, contraargumente precum cele de mai sus, la care Moscova
recurge din câte se vede cu toată seninătatea, devin cel puţin
hazlii în condiţiile actuale… create chiar de Rusia. A
cărei armată a plecat la „cumpărături” prin Europa
secolului XXI fără a cere viză şi fără a se fi împiedicat de
lipsa unui spaţiu Schengen adaptat. În 2008, în Georgia;
din 2014, în Ucraina.

După cum, în aceeaşi măsură canalele media prin care Kremlinul
îşi face cunoscut punctul de vedere cu privire la măsurile
luate în ultima vreme de statele NATO nu suflă o vorbă despre
„bulele” create de armata rusă în Marea Neagră, Marea Baltică,
estul Mediteranei, zona Arcticii, în particular despre năvodul
invizibil întins de la Marea Neagră la Mediterană. Detalii
AICI şi AICI.

Despre atacurile simulate cu avioane contra navelor NATO, tot
în Marea Neagră. Detalii AICI.

Ori despre semnificaţiile complexe ale ofensivului şi uriaşului
exerciţiu militar ZAPAD-2017. Detalii AICI şi AICI.

Nu în ultimul rând, despre unităţile de rachete antiaeriene
S-400 masate în regiunea Kaliningrad, dar şi în
Crimeea. Detalii
AICI.

Deşi toate acestea se văd cât se poate de clar pe radarele
NATO, ele dispar în mod convenabil de pe radarul reţelelor
media ruse, care servesc Kremlinul nu cu tiruri de armă ci
confecţionând, la cerere, realităţi alternative.

 


Lasă un răspuns